La steaua
La steaua care a rãsãrit
E-o cale atît de lungã,
Cã mii de ani i-au trebuit
Luminii sã ne-ajungã.
Poate de mult s-a stins în drum
în depãrtãri albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zãrit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncã,
Lumina stinsului amor
Ne urmãreste încã.
To The Star
To the star up in ethereal heights
A path so far to stray,
Thousands of years might have its lights
Been wandering ´til today.
Maybe it perished long ago
Its way down through blue space,
This moment yet you come to know
Its shine upon your face.
The icon, gently soaring high,
Of that star, now long since dead:
Could never spot it while alive,
Now gone - we see it yet.
´t is alike, when our desire got old
And lost in deepest night,
The light of faded love, now cold,
Still reaching our sight.
La steaua by Mihai Eminescu
Add as a Friend
Send Message
Leave Comment
Add to Favorites
Report Abuse
NOSVEM